Dintr-o data m-am intalnit pe neasteptate cu...un perete si...am inceput sa caut usa. Am cautat vreo patru luni dar nimic. Am facut pe urma rost de o lanterna si am inceput din nou sa caut. Au mai trecut inca 2 luni...nimic. Pe urma, am incercat sa ies pe geam dar sa nu va inchipuiti ca era simplu. Eram la etajul 13 si aveam doar lanterna, niste pungi de floricele si...tigari. Mi-ar fi trebuit o franghie, niste suc, guma de mestecat, un televizor, un taur si....in fine, ultimele 4 ar fi bune ca sa nu ma mai plictisesc atat de tare asa...numai eu si peretele asta alb. E atat de alb incat daca m-as fi uitat la ceva inchis la culoare mi s-ar fi parut probabil neobisnuit. Era dragut, era liniste, era alb dar era ataaaaaaaaaat de plictisitor. Ma obisnuisem cu peretele meu alb si daca vroiam sa mai variez un pic, aprindeam lanterna si ma jucam cu umbra mainii pe perete. Intr-o zi, nu mult dupa ce renuntasem sa mai caut o iesire...bate cineva la usa. Usa aia pe care eu o cautasem ca pe ac, rasuna dinspre partea dreapta, sub bataia unei maini. Ce enervant si ce nepoliticos sa deranjezi asa...batand la usa care nu exista.

Vibratiile gandurilor

La mine in bucatarie sta scris, pe o placa de faianta, un citat arhicunoscut al carui impact psihologic este minim la o prima lectura: "Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat[...]".
Ma intreb cati oameni au puterea sa se gandeasca in mod profund si constant la un lucru pana cand acesta devine realitate? Exista o teorie, valabila si pentru coincidente, conform careia, atunci cand ne gandim la ceva transmitem o vibratie in univers. Atunci cand vibratia gandului nostru intalneste o alta identica, gandul se transforma in realitate. Asa putem intalege de ce uneori cand vorbim despre cineva, de exmplu, fie ne intalnim cu persoana respectiva, fie ne suna. Vibratia gandului nostru s-a intalnit cu vibratia gandului celeilalte persoane. Problema pare sa fie faptul ca vibratiile odata transmise nu rezista prea mult. De aceea, daca nu mentinem constanta gandului nu putem ajunge la un rezultat. Se poate la fel de bine ca vibratiile ce ar trebui sa se intalneasca sa nu porneasca de la aceeasi forma de gand si atunci, din cauza micilor variatii de forma, cele doua vibratii trec una pe langa cealalta fara a recunoaste similitudinile...si nimic nu se intampla. Pare destul de complicat sa reusesti sa formulezi un gand in asa fel incat sa se poata incadra in lungimea de unda a altuia, trecand peste aceste diferente de forma. Depinde insa si de taria vibratiei pe care o transmiti si de puterea de concentrare a fiecaruia. Daca iti doresti ceva dar in adancul sufletului simti ca e imposibil sa se realizeze, atunci transmiti vibratii distorsionate care pot atrage materializarea contrariului dorintei tale (vorba ceea...ai grija ce-ti doresti). Materializarea unui gand poate sa dureze ani de zile si...cati au puterea sa pastreze constanta atata timp? Cunosc pe cineva care o face. Cunosc pe cineva care are rabdarea necesara pentru a visa cu ochii deschisi la ceva ce pare imposibil si puterea de a mentine speranta in orice conditii. Am dovada vie ca gandurile devin realitate atunci cand universul creeaza conditiile necesare intalnirii a doua vibratii atat de particulare incat nu s-ar crede ca se pot asemana. Am exemplul necesar pentru ca de fiecare data cand imi arunc ochii peste citatul de pe faianta sa ma gandesc ca am sa reusesc si eu...intr-o buna zi pentru ca intr-adevar "Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat tot universul conspira la realizarea dorintei tale" (Cohelio, Alchimistul)...